GEORGE ENESCU ȘI RUSIA (17) Rapsodiile enesciene…..vulgare (??!!)

George Enescu, tânăr

În privința reacției publicului meloman moscovit privind concertul dat de George Enescu la Moscova, în octombrie 1909, avem puține date întrucât în fragmentele cronicilor de concert cercetate de Octavian Lazăr Cosma în anii 1956-1957 cu ocazia unui stagiu de studii la Conservatorul de muzică din Leningrad (fostul Sankt Petersburg în perioada țaristă) și publicate ulterior în studiul său ”Interpreți români în Rusia” din Revista Probleme de muzică, Nr. 5, 1957, pp. 73-78, astfel de amănunte, ”de culoare” nu au fost luate în seamă de tânărul cercetător român. Din cauza restricțiilor impuse de pandemia COVID-19, când scriem aceste rânduri, nu am avut posibilitatea unei consultări a presei române din acei ani care, cu siguranță, va fi urmărit turneul lui George Enescu la Petersburg și Moscova, cu atât mai mult cu cât acest turneu era primul său turneu în Rusia Țaristă.

Credem că și acest turneu va fi stat în atenția presei române întrucât am observat cât de atent era urmărită la București, activitatea tânărului muzician român desfășurată în sălile de concert din capitalele europene. De ce ar fi fost altfel când George Enescu punea piciorul pe teritoriul Rusiei țariste? În fine! Ne vom mulțumi, deci, cu ceea ce ne spun fragmentele din cronicile ruse reținute și publicate de distinsul cercetător, viitorul academician de mai târziu, Octavian Lazăr Cosma. Să urmărim, deci, concertul muzicianului român și întâlnirea sa cu publicul meloman moscovit și cronicarii muzicali ai celebrei metropole țariste.

UN CRONICAR BLAZAT

Structura programului serii alcătuită de Mihail Ippolitov Ivanov, nu a trecut neobservată. Criticii muzicali au  consemnat prezența lucrărilor componistice semnate de marii creatori ruși precum Glinka și Ceaikovski dar și a noutăților absolute, Concertul Nr. VII pentru vioară și orchestră de Mozart, și cele două Rapsodii Române de George Enescu. Dar, după gustul unor critici muzicali, acest program  nu avea nimic senzațional, nu ”rupea inima târgului”!  Într-un articol succint, publicat a doua zi după concert, cronicarul muzical de la  gazeta ”Russkoe Slovo” considera că programul de deschidere a noii stagiuni muzicale moscovite ”nu s-a remarcat prin ceva deosebit de interesant”. ”Nu prea a fost în el ceva nou” scria el blazat. Și preciza sec, citând din program:  ”concertul pentru vioară al lui Mozart, recent găsit și două rapsodii românești ale renumitului violonist român, George Enescu”. Atât. La cât de blazat era (sau poate nu era la curent cu noutățile din spațiul muzical european?) lui i se părea că acest program nu se remarca ”prin ceva deosebit de interesant”! El trecea cu ușurință peste faptul că publicul meloman moscovit asculta, în primă audiție, la el acasă, noul Concert pentru vioară și orchestră de Mozart, peste faptul că publicul meloman moscovit se întâlnea pentru prima dată cu un mare muzician român, de talie europeană, cu un strălucit violonist, dirijor și compozitor și că avea prilejul să asculte, în primă audiție la Moscova, două dintre lucrările sale de succes: Rapsodiile Române. Pentru cronicarul de la ”Russkoe Slovo”, lucrările celor doi mari compozitori ruși, Ceaikovski și Glinka, prezente în programul serii, nu constituiau un eveniment, întrucât ele erau ”cunoscute publicului moscovit”. Nici despre dirijorul concertului, Mihail Ippolitov Ivanov, criticul de la ”Russkoe Slovo” nu avea ceva de spus, menționând, la fel de blazat, că lucrările celor doi mari compozitori ruși, Simfonia I-a de Ceaikovski și Uvertura spaniolă ”Noapte la Madrid” de Glinka au fost ”interpretate sub conducerea lui Ippolit Ivanov”. Față de interpretarea dată de dirijor, cronicarul de la ”Russkoe Slovo” n-avea nicio opinie –  bună sau rea! Nimic! 

DESPRE RAPSODIILE ENESCIENE

O privire la fel de blazată și pricinoasă arunca autorul cronicii muzicale din ”Russkoe Slovo” și asupra oaspetelui serii, tânărul muzician român, George Enescu. Considerându-se, probabil, purtătorul de cuvânt al publicului, el stabilea cu emfază că George Enescu ”a plăcut publicului mai mult ca violonist”. El aprecia că tânărul muzician român ”este un foarte bun violonist, cu strălucită tehnică și un ton interesant” și că noul concert de Mozart  ”a  fost redat foarte bine de artist și i-a adus un mare succes”. Nu tot atât de mulțumit era cronicarul de la ”Russkoe Slovo”  și de opera componistică a muzicianului român. Dacă George Enescu – violonistul – plăcuse publicului, nu același lucru se putea spune despre George Enescu – compozitorul. ”Nu se poate vorbi la fel – scria el – despre latura de compozitor a domnului Enescu”. Opinia  cronicarului de la ”Russkoe Slovo” despre Rapsodiile enesciene era că acestea sunt ”lucrări prea mediocre” pentru a fi incluse în programul de concert aflat sub egida unui for atât de înalt precum era Societatea Imperială Muzicală Rusă. Cronicarului moscovit i se părea că ”includerea lor în programele serioase al societății noastre muzicale  (Societatea Imperială Muzicală Rusă – n. ns.) este întrucâtva neașteptată”, insinuând astfel, că includerea lor în programul Concertului de deschidere a stagiunii muzicale moscovite s-ar fi bazat pe interese ascunse, oculte!  Considerând că  Rapsodiile enesciene ar fi fost mediocre și nedemne de programul de concert aflat sub patronajul Societății Imperiale Muzicale Ruse, cronicarul rus ori era neinformat – neștiind nimic despre succesul acestor lucrări obținut în sălile de concert europene, unde câștigaseră admirația și bucuria publicului meloman și aprecierile pozitive, elogioase, ale cronicarilor muzicali –  ori era incapabil să priceapă frumusețea acestor lucrări, perfecțiunea tehnicii componistice a autorului, frumusețea filonului muzical popular românesc  prelucrat și dus la cote sublime de către tânărul muzician român. Concluzia?  Ori era blazat ori era  rău intenționat.

”PRICINOȘI” ÎN SERIE

La fel de ”pricinos” față de  programul întocmit de Mihail Ippolitov Ivanov și oaspetele serii, muzicianul român George Enescu, era și cronicarul muzical de la ”Russkaya Muzîkalnaia Gazeta” (Gazeta Muzicală Rusă). În prima cronică de la deschiderea stagiunii muzicale moscovite el relansa discuția asupra raportului dintre ”vechi și nou” prezent într-un program de concert. ”Începutul vieții de concert – scria el – are loc, de obicei, cu muzica trecutului ce constituie o urmare firească a prezenței în concertele Moscovei a concertelor simfonice ”istorice”. Dar, în acea toamnă a anului 1909, cronicarului moscovit i se părea că ”trecutul” ar fi fost mai pregnant, ”deosebit de bogat”, în comparație, cu alți ani! ”La începutul acestui an însă, trecutul se cultivă deosebit de bogat”. ”Aici trebuie să amintim – continua el – interpretarea Concertului pentru vioară de Mozart”. El includea în acest ”trecut” interpretarea pe care George Enescu o dăduse Concertului pentru vioară și orchestră de Mozart, altor ”bucăți pentru vioară”  (adică bis-urile date de muzicianul român – n. ns.) și, adăoga pricinosul cronicar, și  ”recitalurile de pian ale lui Igumnov” (desigur un pianist rus – n. ns) . Această ”abundență a trecutului” îl punea pe gânduri pe  cronicarul de la ”Russkaya Muzîkalnaia Gazeta”. Dacă până nu de mult, această abundență a trecutului era tratată cu oarece indiferență, cu ”neglijență”, cum preciza domnia sa, acum această ”abundență a trecutului” invita la….meditație. Cronicarul muzical rus, afirma că această ”abundență a trecutului”  ”ne face să medităm iarăși și iarăși asupra problemei vechiului și noului în artă, în general, și în muzică în special”, ”asupra a ceea ce și-a trăit traiul” și asupra ”ceea ce ne mișcă corzile estetice ale sufletului”. Dacă ”îngrijorările” cronicarului muzical de la ”Russkaya Muzîkalnaya Gazeta” privind raportul dintre ”vechi și nou” în programele de concert moscovite s-ar fi limitat la chestiunile strict locale, n-am fi acordat atenție acestor opinii. Dar, așa cum am consemnat mai sus, cronicarul moscovit alegea ca exemplu, pentru argumentarea opiniilor sale, ”interpretarea” pe care George Enescu a dat-o Concertului pentru vioară și orchestră de Mozart și a altor lucrări (prezentate de muzicianul român în concert pe care cronicarul nu le precizează). Să înțelegem, deci, că pricinosul cronicar rus considera  că  interpretarea concertului mozartian de către violonistul român se încadra în acea categorie care-și ”trăise traiul”? Că se plasa în ”trecutul” pe care-l dezavua? Înțelegând, poate, că mersese prea departe, sau că se plasase pe un teren alunecos, câteva rânduri mai încolo, el recunoștea că tânărul violonist oaspete poseda un ”ton ușor, plăcut”. El aprecia Concertul mozartian ca fiind ”foarte frumos, pătruns de eleganță mozartiană” dar interpretarea lui de către muzicianul român n-a fost pe placul său. În redarea concertului – preciza el – ”nu totul ne-a mers la suflet”. El găsea că ”în primul allegro s-a simțit un oarecare manierism” care, din fericire pentru domnia sa, spre sfârșitul concertului ”a dispărut”.  Însă pricinosul cronicar  n-a mers mai departe! Interpretarea pe care George Enescu a dat-o  unor piese de Bach, cântate ca bis-uri  în concert a spulberat scepticismul său. Cronicarul muzical moscovit recunoștea că aceste piese ”au fost admirabil interpretate” de către muzicianul român, că ”puritatea și frumusețea tonului au vorbit de la sine”,  iar ”sobrietatea – în niciun caz aridă – în redare s-a armonizat din plin cu spiritul creațiilor de Bach”

RAPSODIILE – VULGARE (???!!!!)

Dacă pentru aprecierea interpretului, a violonistului român, cronicarul de la ”Russskaya Muzîkalnaia Gazeta” folosise tactica ”una caldă,  una rece”, tot așa fusese el și în aprecierea compozitorului George Enescu. Ascultase, probabil, cu atenție Rapsodiile enesciene și găsise că tânărul muzician este ”un minunat orchestrant”. Urmărindu-l ca dirijor al Rapsodiilor, cronicarul moscovit constatase că tânărul muzician oaspete era ”și un maestru dirijor, capabil să scoată de la orchestră sonorități abundente și pline”. Cât privește calitatea de compozitor a tânărului oaspete, cronicarul moscovit mergea, iarăși, pe stilul său: ”una caldă, una rece”. El constata că la Rapsodii ”multe lucruri sună frumos, te cuceresc prin exteriorul lor”. Dar ”spiritul general al muzicii – observa el – este prea  vulgar”. În opinia sa, păcatul Rapsodiilor enesciene era, nici mai mult nici mai puțin, faptul că ele ”degajează din plin cântece populare românești” iar acestea  – decreta el – ”nu-și au locul pe estrada simfonică”. (Vezi pe larg, Octavian Lazăr Cosma, op. cit. pp. 76 – 77)

În seara aceea de 17 octombrie 1909, când se afla pe podiumul de concert al orchestrei simfonice din Moscova, tânărul muzician George Enescu, nu se gândea la opiniile cronicarilor muzicali sau la aplauzele publicului . Ca întotdeauna, când era pe un podium de concert, oriunde s-ar fi aflat, tânărul muzician intra sub vraja absolută a muzicii. Îl dezmeticeau aplauzele – întotdeauna generoase, furtunoase, repetate cu încăpățânare de un public fermecat, însetat de frumusețea măiestriei sale. Rar aceste aplauze erau altfel. Și mai rar – ele erau de complezență sau erau sparte de fluierături. Cronicile le citea a doua zi – în tren, sau la  hotel, în timp ce sorbea grăbit cafeaua de dimineață. Așa s-a întâmplat și acum. A doua zi după concert, așa cum scrisese deja tatălui său , ”o ștergea” la Paris. Opiniile cronicarilor muzicali avea să le citească în trenul Moscova –  via Varșovia – Paris. Citindu-le, muzicianul român avea să-și formuleze concluzia privind primul său turneu în Rusia. Dezamăgit – o va transmite (din tren) iubitei sale Ninette Duca. Și nu va uita – niciodată, dar niciodată – cum a fost primit la Petersburg și Moscova, cu ocazia primului său turneu. Citiți episodul următor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s