GEORGE ENESCU ȘI RUSIA (11) Mozart inedit – un test pentru Rusia

muzicianul român dorEA ca publicul meloman DIN RUSIA să-l cunoască și în calitatea sa de virtuoz al viorii. El a inclus în programul său de la Petersburg și Moscova  O NOUTATE ABSOLUTĂ ÎN LITERATURA VIORII: Concertul Nr. VII pentru vioară și orchestră de WOLFGANG AMADEUS Mozart. ERA UN CONCERT descoperit în anul 1907 – la o distanță de 130 de ani de când fusese scris. PENTRU SPAȚIUL MUZICAL EUROPEAN EL FUSESE ”BOMBA” ANULUI 1907. CA VIRTUOZ AL VIORII George Enescu L-A descifraT, A scris ”cadența” și L-A cântaT – în primă audiție – la Paris, în decembrie 1907, APOI ȘI ÎN ANUL URMĂTOR, ÎN ALTE CAPITALE MUZICALE EUROPENE. SUCCESUL A FOST ABSOLUT! ELOGIILE – UNANIME! Acum avea să-l cânte LA PETERSBURG ȘI MOSCOVA UNDE PUBLICUL MELOMAN ÎL ASCULTA – PENTRU PRIMA DATĂ – LA EL ACASĂ! FUSESE UN TEST PENTRU EL. ACUM ERA UN TEST PENTRU RUSIA!

GREU DE ALES

Încă în luna mai 1907 George Enescu trimisese în Rusia, prin intermediul lui Jean Altchewsky, prietenul și colaboratorul său, partiturile de orchestră ale unor lucrări ale sale precum Simfonia în mi bemol și cele ”Șapte cântece pe versuri de Clement Marot”. În august, sub imperiul aceleiași dorințe, de a se face cunoscut în spațiul muzical rus și prin valoarea sa componistică el trimisese editorului său Georges Enoch o scrisoare în care solicita urgentarea și trimiterea partiturilor de orchestră ale celor două Rapsodii ale sale la Petersburg, lui Alexander Siloti, managerul Concertelor Siloti. Muzicianul român considera că publicul meloman rus, criticii muzicali ruși trebuiau să cunoască nu numai pe compozitorul George Enescu ci și pe interpretul George Enescu. Ce repertoriu ar fi trebuit să aibă concertele sale în spațiul muzical rus pentru ca publicul meloman și cronicarii muzicali să cunoască și pe interpretul George Enescu? Desigur, aici, în pofida tinereții sale (căci, în 1909, nu avea decât 28 de ani) muzicianul român avea de ales dintr-un palmares interpretativ extrem de bogat unde își arătase valoarea sa  nedezmințită de virtuoz al pianului și viorii și mai nou și al baghetei dirijorale. Ce trebuia să aleagă din acest palmares pentru a-și dovedi valoarea sa artistică? Așa cum am spus, despre propunerile muzicianului român pe tema programului concertului enescian  de la Petersburg, nu avem știre. Nu știm dacă pe această temă va fi avut loc un schimb de scrisori între George Enescu și Alexander Siloti, organizatorul Concertelor Siloti. Știm însă  ce propuneri a făcut George Enescu  pentru programul concertului său de la Moscova.

DE LA PELEȘ

În septembrie 1909 George Enescu se afla într-o scurtă vacanță de vară la Sinaia. Cu toate acestea, el era preocupat de turneul pe care avea să-l facă în Rusia la începutul acelei toamne. Răspunzând unei solicitări din partea lui Mihail Ippolitov Ivanov, muzicianul rus care avea să fie dirijorul Concertului său de la Moscova, George Enescu trimitea acestuia propunerea sa privind programul pe care dorea să-l susțină în metropola țaristă. În 15  septembrie 1909 el scria de la Peleș lui Ippolitov Ivanov o scrisoare pe care Colette  Axente și Ileana Rațiu o publică în traducere în lucrarea lor consacrată biografiei muzicianului român. Iată documentul:

           ”Domnule,        

Cred că va fi același program ca la Petersburg, adică: Concertul pentru vioară și orchestră în re major de W.A. Mozart: 1) Allegro maestoso, 2) Andante, 3) Rondo. (subl. aut.)  Acest concert – scria George Enescu în scrisoarea sa – a fost publicat pentru prima dată la Leipzig de către Albert Kopfermann în 1907, iar eu am fost unul dintre primii care  l-am cântat aproape tot. În partea a doua voi dirija cele două Rapsodii Române  (subl. aut.) ale mele, în re major și în la major. Pentru materialul acestora am scris Domnului Jurgensson să aibă bunăvoința să-l ceară la Paris, editorului meu Enoch, Bd. des Italiens 27. Cât despre materialul concertului de Mozart îl am la mine. Vă rog să primiți sentimentele mele cele mai distinse, Georges Enesco”. (Cf. Colette Axente, Ileana Rațiu, George Enescu. Biografie documentară. Tinerețea și afirmarea (1901-1920), Editura Muzicală a UCMR, București, 1998, p. 94)   

MOZART INEDIT       

Ne place să credem că  Mihail Ippolitov Ivanov, va  fi fost la curent cu această  noutate absolută privind creația componistică a lui Mozart, cu această descoperire care fusese pentru spațiul muzical european ”bomba” anului 1907: Concertul nr. VII pentru vioară și orchestră, în re major de W. A. Mozart. Cu toate acestea, muzicianul român explica muzicianului moscovit că acest concert fusese descoperit în 1907 de către Albert Kopfermann, că fusese  publicat pentru prima dată la Leipzig  iar domnia sa, George Enescu, era unul dintre primii muzicieni europeni  care-l studiase și îl cântase. ”Iar eu – menționa muzicianul român – am fost unul dintre primii  (violoniști – n. ns.) care l-am cântat  aproape tot”. În continuarea scrisorii sale muzicianul român preciza că în partea a doua a programului dorea să fie cântate cele două Rapsodii  Române ale sale : Rapsodia I-a  în Re  major și Rapsodia a II-a  în La major, lucrări pe care dorea să le dirijeze chiar el. Pentru asigurarea partiturilor de orchestră ale celor două lucrări ale sale muzicianul român scrisese la Paris, Domnului Jurgensson, ca acesta să aibă bunăvoința să le ceară editorului său, dl. Enoch. Muzicianul român comunica lui Mihail Ippolitov Ivanov că partitura de orchestră a noului concert mozartian se afla în posesia sa. ”Cât despre materialul concertului de Mozart – scria el, spre liniștea corespondentului său – îl am la mine”. George Enescu își încheia scrisoarea cu formularea de politețe obișnuită: ”Vă rog să primiți sentimentele mele cele mai distinse. Georges Enesco”.

BOMBA ANULUI

Aflăm astfel, că George Enescu dorea să prezinte elitelor muzicale ruse, publicului meloman de la Petersburg și Moscova, ”Concertul Nr. VII pentru vioară și orchestră, în re major de Mozart”, concert care în 1907 stârnise uimirea și bucuria muzicienilor și a publicului meloman din în capitalele europene. Observăm că în scrisoarea trimisă lui Mihail Ippolitov Ivanov, George Enescu nu intra în amănunte privind impactul acestui eveniment, mulțumindu-se să puncteze că el, George Enescu,  s-a aflat printre primii violoniști care au interpretat noua capodoperă mozartiană. Desigur, ”povestea” acestei descoperiri era deosebit de interesantă și ea nu putea fi spusă în cuprinsul unei simple scrisori consacrată unui program de concert. Ea se afla spusă, pe larg, în comentarii apărute în capitalele europene încă în anul descoperirii, în programele sau cronicile de concert, fiind astfel accesibilă celor mai largi cercuri ale iubitorilor de muzică. Poate aceste cronici vor fi ajuns și în cele două metropole țariste, la Petersburg și Moscova? N-avem știre întrucât autorii cronicilor muzicale apărute la Petersburg și Moscova cu ocazia concertelor date de George Enescu, unde acest concert a fost prezentat în primă audiție de către muzicianul român, nu fac niciun fel de  referire la faptul că ei (autorii acestor cronici) ar fi fost la curent cu această descoperire și că erau încântați de faptul că iată, un tânăr muzician de înaltă clasă le oferea prilejul să asculte, pentru prima dată, la ei acasă, pe un podium de concert, această nouă capodoperă a magicianului de la Salzburg. Vom rememora noi, ceea ce cronicarii muzicali din cele două metropole țariste nu vor fi știut la ora întâlnirii lor cu muzicianul român sau, dacă da, au tăcut mâlc, eludând în cronicile lor orice referire la descoperirea acestei capodopere mozartiene. Oricum ar fi fost – nici prima nici a doua ipostază –  nu era în avantajul lor. În fine!

DUPĂ 130 DE ANI

Istoricul descoperirii acestei lucrări a fost pe larg povestit în spațiul muzical european.  În decembrie 1907, într-un program al Concertelor Colonne de la Theatre du Chatelet era rememorat acest istoric. Aflăm astfel că ”povestea” acestui concert era ”ca un basm” ce amintea de ”Frumoasa din pădurea adormită”, că această capodoperă mozartiană vedea lumina zilei după ”un somn de 130 de ani”, că  partitura trecuse prin mâinile multor colecționari fiind taxată ca un manuscris anonim, că ea nu fusese niciodată menționată în faimosul Catalog Kochel și că nici chiar compozitorul nu o menționase vreodată în corespondența sa. Din același program al Concertelor Colonne din 1 decembrie 1907 mai aflăm și faptul că această capodoperă mozartiană a fost descoperită în urma curiozității și ambiției unui violonist celebru, Julien Sauzay, care a descifrat-o și a cântat-o cu un deosebit farmec fără să știe că partitura fusese compusă de magicianul de la Salzburg. El a dorit chiar, ca acest manuscris să nu fie dat publicității, dorind să-l păstreze ca pe un ”ceva”  inedit și secret care să fie accesibil doar pentru el și prietenii săi. Capriciosul instrumentist a admis în cele din urmă ca notația tematică a lucrării să fie consemnată într-o nouă ediție a celebrului Catalog Kochel. Apariția acestei noi ediții a celebrului Catalog a permis lui Albert Kopfermann, un celebru restaurator și conservator al Bibliotecii regale din Berlin, să confrunte ”noutatea” din Catalog cu copia unui Concert de Mozart aflat în patrimoniul Bibliotecii regale berlineze. El a recunoscut ”temele” menționate în noua ediție a Catalogului Kochel și astfel a putut fi constatată autenticitatea partiturii ca fiind o creație inedită a magicianului de la Salzburg. ”Acest concert – se menționează în programul Concertelor Colonne din 1 decembrie 1907 – este al 7- lea scris  de Mozart”. Este ”și cel din urmă și, din anumite puncte de vedere, cel mai important, căci el este de mare virtuozitate”. Acest concert – se menționează în același text – ”a fost compus la Salzburg în 1777”. Deoarece autorii acestei descoperiri n-au avut la îndemână decât copii ale manuscrisului mozartian, autorul textului din programul Concertelor Colonne din 1 decembrie 1907 lansa un apel seducător colecționarilor de autografe mozartiene, precizând că ”la prețul la care se vând astăzi autografele lui Mozart, deținătorul manuscrisului ar putea să-și achiziționeze în schimb o vilă la țară și să se îmbogățească cu toți banii pe care bietul Mozart nu i-a câștigat niciodată”. (vezi pe larg, Colette Axente, Ileana Rațiu, George Enescu. Biografie documentară., pp. 69 – 70) . Concertul a fost executat în primă audiție la Dresda, în 4 noiembrie 1907, apoi la Leipzig și Berlin și în același an, la 1 decembrie 1907, la Paris, în cadrul Concertelor Colonne, interpretat, în primă audiție pe un podium de concert francez, de către tânărul muzician român, George Enescu. 

ENESCU – SCRIE CADENȚA

După cum se vede, George Enescu  s-a înscris imediat în rândurile muzicienilor interesați de interpretarea noii creații mozartiene și lansarea ei în spațiul muzical parizian. Cu atât mai mult cu cât exegeții operei mozartiene apreciau  acest concert ca fiind o lucrare de înaltă virtuozitate. Muzicianul român l-a studiat și, mai mult decât atât, a realizat ”cadența”  în care trebuia să fie cântat pentru a pune în valoare frumusețea acestei noi muzici izvorâtă din geniul muzicianului de la Salzburg. La sfârșitul anului 1907, după o activitate intensă de studiu, el era gata să-l prezinte elitelor muzicale, publicului meloman parizian. În 30 decembrie 1907 scria mamei sale: ”Mâine cânt concertul de Mozart la Colonne”.Tânărul muzician nu va fi fost scutit de emoții. Pentru acest eveniment el își impusese o dimineață de ”repaus complect” și ”dejun la mine acasă”. Interpretarea dată de muzicianul român noii capodopere mozartiene a fost deosebit de apreciată de cronicarii muzicali de la Paris, inclusiv de către cei de la București. Preluând o cronică apărută în ziarul parizian ”Echos”, ziarul ”L”Independance Roumaine” ce apărea la București scria în numărul său din 8 decembrie 1907:  ”Excelentul artist român George Enescu a obținut Duminica trecută la Teatrul Chatelet din Paris, un imens succes”. În cronica pariziană preluată și la București, se sublinia că lansarea în spațiul muzical parizian a Concertului mozartian era un ”adevărat eveniment artistic”, că această lucrare era pentru publicul parizian o lucrare cu totul nouă, întrucât ea nu mai fusese ”niciodată auzită în Franța”. Autorul releva pe scurt povestea descoperirii capodoperei mozartiene, oprindu-se cu atenție asupra interpretării pe care o dăduse acestei lucrări tânărul muzician român. ”Tânărul virtuoz român – scria cronicarul francez – a interpretat acest al 7-lea concert (de Mozart – n. ns.) cu siguranță și un brio admirabil provocând un adevărat entuziasm în asistență”. Iar cronicarul de la București adăuga: ”Vigurosul talent al Dlui Enescu se afirmă pe zi ce trece și asigură compatriotului nostru un prim loc în lumea artistică pariziană”.

OBȚINE ELOGII

Relevând impresionanta poveste a descoperirii capodoperei mozartiene cronicarul muzical  de la București sublinia receptivitatea muzicienilor față de ea, rapiditatea cu care ea intrase în programele de concert de la Dresda, Leipzig și Berlin. El  preciza că în Franța George Enescu  ”a fost primul interpret al acestei lucrări, cu totul nouă pentru muzicienii contimporani”. (ibidem, Colette Axente, Ileana Rațiu, op. cit. p. 70 –71). Despre noul concert mozartian prezentat la Concertele Colonne din 1 decembrie 1907 cât și despre interpretul său, George Enescu, scria și criticul muzical J. Jemin în cronica sa publicată în ziarul francez, ”Le Menestrel”, din 7 decembrie 1907. Cronicarul de la ”Le Menestrel” nu punea la îndoială paternitatea lucrării.  ”Lucrarea – scria Dl. J. Jemin – este fermecătoare în prima parte și în final, și într adevăr, minunată în Andante, care ar ajunge să risipească orice îndoială, dacă ar mai exista, în ceea ce privește paternitatea autorului”. Despre interpretarea lui George Enescu – cronicarul muzical de la ”Le Menestrel”- preciza că tânărul muzician român obținuse un imens succes și că publicul nu s-a putut calma nici după cele ”cinci rechemări pe podium”. Dl. J. Jemin își cerea iertare  pentru opiniile pe care domnia sa le avea cu privire la  interpretarea pe care muzicianul român o dăduse capodoperei mozartiene. ”Tânărul și strălucitorul artist – scria Dl. J. Jemin – care este nu numai un violonist de mare clasă dar și un pianist îndemânatec și un compozitor de viitor, îmi va ierta poate că  scriu în aceste pagini că execuția sa a concertului de Mozart ar fi câștigat dacă ar fi fost mai sobră și de un stil mai rafinat”. Cronicarul de la ”Le Menestrel” considera, însă, că ”era o probă de personalitate să interpretezi pe Mozart într-un fel impersonal, vreau să zic, lăsând autorului toată naiva și adorabila sa grație”. Din aceste cuvinte se subînțelegea că în interpretarea concertului mozartian, George Enescu nu ținuse să-și impună, musai, concepția sa interpretativă, valențele sale de virtuoz al viorii, ci adoptase o interpretare ”impersonală”, lăsând să se vadă valoarea compozitorului, în ”toată naiva și adorabila sa grație”, cum precizase cu subtilitate Dl. J. Jemin.

UN TEST PENTRU RUSIA

Astfel, încă din 1907, la puțin timp după lansarea în spațiul muzical european a noii capodopere mozartiene, palmaresul violonistic al muzicianului român se îmbogățise cu încă o lucrare de mare virtuozitate: Concertul Nr. VII, pentru vioară și orchestră, în re major, de Mozart. Noua capodoperă mozartiană  avea să fie interpretată de George Enescu în mod constant în concertele pe care le va susține ulterior în marile capitale muzicale europene: în 7 februarie 1908 la sala Gaveau, sub conducerea lui Eduard Colonne, în 12 martie 1908 la Monte Carlo, în 22 martie 1908 la Accademia Santa Caecilia din Roma, în 3 august 1908 la Sinaia cu Orchestra Ministerului Instrucțiunii Publice, dirijată de Dimitrie Dinicu. În anul următor,1909, capodopera mozartiană se va afla constant în repertoriul tânărului muzician român. La 2 aprilie 1909, în cadrul unui concert organizat de ”Asociația artiștilor muzicieni” el va interpreta la Dunkerque, Concertul Nr. VII, în re major de W.A. Mozart. (vezi pe larg, Colette Axente, Ileana Rațiu, ibid. op. cit, p. 74, 75, 78, 89). Cronicile muzicale privind interpretarea pe care George Enescu o dădea capodoperei mozartiene erau elogioase, ele punând în evidență măiestria violonistului, inteligența concepției interpretative a artistului. Era, deci,  normal, ca muzicianul român să-și dorească să cânte acest concert și în fața elitelor muzicale și a publicului meloman de la Petersburg și Moscova. Cu atât mai mult cu cât, după știința sa, în cele două metropole țariste Concertul Nr. VII pentru vioară și orchestră de Mozart, nu fusese ascultat niciodată până atunci. El nu avea niciun fel de îndoieli privind receptivitatea elitelor ruse față de această noutate și, desigur și față de interpretarea sa, verificată în concertele de până atunci și confirmată de criticii muzicali europeni. În consecință el considera că cea mai bună ocazie de a-și arăta valoarea interpretativă, de a se face cunoscut elitelor muzicale ruse și ca violonist era aceea de a cânta la Petersburg și Moscova, Concertul nou descoperit al magicianului de la Salzburg. Drept care comunica această dorință lui  Mihail Ippolitov Ivanov, scriind acea scrisoare pe care v-am prezentat-o integral mai sus.

Cum a decurs prima întâlnire a lui George Enescu cu elitele muzicale ruse, cu publicul meloman al celor două capitale țariste? Cum a fost apreciat muzicianul român de către temuții cronicari de la Petersburg și  Moscova? Citiți episodul următor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s