GEORGE ENESCU ȘI RUSIA (10) Mesagerul

în 1909,  George Enescu își conturase, deja, strategia privind turneul său în Rusia. El dorea ca primul său turneu în Rusia să constituie MOMENTUL OPORTUN ca muzicienii, publicul meloman și criticii muzicali să cunoască nu numai pe violonistul, PE DIRIJORUL CI ȘI PE compozitorul George Enescu! DACĂ INTERPRETUL, VIRTUOZUL, PUTEA FI CUNOSCUT DOAR CÂND AVEA SĂ SE AFLE PE PODIUMUL DE CONCERT, DOAR CÂND AVEA SĂ FIE FACE-TO-FACE CU PUBLICUL – EI BINE, COMPOZITORUL PUTEA FI CUNOSCUT CU ANTICIPAȚIE. CUM? MIJLOCUL CEL MAI SIGUR ERA ACELA DE A TRIMITE ÎN RUSIA PARTITURILE UNOR LUCRĂRI ALE SALE! DAR CUM? CINE SĂ LE DUCĂ? CINE SĂ FIE MESAGERUL SĂU? ÎN LUMEA MUZICALĂ A PARISULUI ERA GREU DE GĂSIT UN MESAGER PENTRU…RUSIA. PENTRU CĂ RUSIA ÎNSEMNA UN DRUM LUNG CU TRENUL, ZILE ÎN ȘIR, NESIGURANȚA ȘI SURPRIZELE CE PUTEAU APĂREA DIN NESFÂRȘITELE STEPE RUSE! ERA GREU SĂ AJUNGI ÎN RUSIA, LA PETERSBURG SAU MOSCOVA! ȘI TOTUȘI, ACEL ”MESAGER” A FOST GĂSIT. MAI REPEDE ȘI MAI SIGUR DECÂT ÎȘI ÎNCHIPUISE MUZICIANUL ROMÂN! CITIȚI.

MESAGERUL

Ocazia s-a ivit cu prilejul plecării în Rusia a lui Jean Altchewsky, prietenul și colaboratorul său. Deși stabilit la Paris – unde își desăvârșise studiile și unde se afirmase ca artist liric, fiind deja angajat la Grand Opera, Jean Altchewsky nu se rupsese de viața muzicală din Rusia. El era bine cunoscut și apreciat pentru performanțele sale artistice din Europa și era primit cu brațele deschise și acasă, în Rusia. Inclusiv în cercurile muzicale ruse. De aceea, făcea des turnee în Rusia și nu-și refuza niciodată prilejul de a-și vedea locurile natale. Purta în el dorul de Rusia! De stepele ei cu ierburi înalte, de izbele sărace, de mujicii și hazaicele din sate și, mai ales de muzica pe care o cântau. Jean Altchewsky era rusul-european, era artistul care prin intermediul muzicii, devenise prietenul și colaboratorul lui George Enescu. Cu el, muzicianul român prezentase, în premieră absolută, în ziua de 19 decembrie 1908, ciclul de lieduri ”Șapte cântece pe versuri de Clement Marot”. Succesul de la prima audiție fusese deosebit așa încât cele ”Șapte cântece” au fost cântate din nou de către cei doi artiști, în 30 decembrie 1908 în Saloanele ziarului ”Le Figaro”. Datorită succesului obținut, acest ciclu avea să fie programat și în anul următor, 1909, în aceeași formulă concertistică: Jean Altchewski – tenor și George Enescu, la pian. Conform acestui program cei doi artiști aveau să se întâlnească din nou, în ziua de 7 mai 1909. În acea zi George Enescu avea programat un recital de Sonate – el la vioară și Alfredo Casella la pian. În partea a doua a recitalului era programată interpretarea celor Șapte cântece pe versuri de Clement Marot împreună cu tenorul Jean Altchewsky. Dar în ziua concertului George Enescu a aflat că partea a doua a programului a fost schimbată. Întrucât era vorba de o compoziție proprie muzicianul român va fi fost neplăcut surprins. Și, în același timp, curios. De ce nu venise Jean Altchewsky să-și onoreze programul? Era bolnav? Ar fi știut deoarece aveau o colaborare foarte corectă, bazată pe un sentiment reciproc de prietenie și respect. A aflat repede. Tenorul rus pleca într-un turneu în Rusia! Odată depășit momentul de surpriză muzicianul român va fi înțeles că aceasta era o ocazie potrivită pentru a trimite muzicienilor ruși partiturile unor lucrări ale sale, pentru a pune în evidență una dintre valențele sale artistice: creația componistică. Iar Jean Altchewsky, colaboratorul și prietenul său și al altor muzicieni români, precum Constantin Stroescu, despre care am relatat într-un episod anterior, putea fi un bun mesager în această privință. O întrebare se va fi înfipt în mintea muzicianului român. Când pleca Altchewsky? Și răspunsul a venit prompt: mâine, sau imediat după…Ce ar fi putut trimite el în Rusia din creațiile sale de până atunci? Desigur, pe cele mai noi! Așa încât muzicianul român a decis: Simfonia în mi bemol a cărei primă audiție avusese loc de curând chiar sub conducerea sa și ultima sa compoziție de succes pe care o lansase:  ”Șapte cântece pe versuri de Clement Marot”.

O SCRISOARE URGENTĂ

Dar, dacă ”mesagerul” exista, era sigur și pleca repede, partiturile – nu erau disponibile. Ele se aflau în regim de exclusivitate în patrimoniul Casei de editură ”Enoch”. Pentru obținerea lor era necesară o solicitare expresă a autorului dar și obținerea acordului editorului. Și, mai ales, a bunăvoinței lui întrucât muzicianul român solicita editorului său nu numai partiturile de orchestră ci și o mică reducere a prețului acestora. Interesat de promovarea creațiilor sale componistice în spațiul muzical al Rusiei, George Enescu n-a stat pe gânduri și a trimis editorului său o scrisoare în care avansa doleanțele sale. Iată scrisoarea: ”Dragă prietene – scria George Enescu editorului său – Altchewsky plecând mâine, sau în fine foarte curând în Rusia, ar dori o partitură de orchestră a Simfoniei mele în mi bemol care ar putea să-i fie oferită în mod gratuit pentru ca să o arate dirijorilor pe care-i va întâlni în timpul turneului său. În plus ar dori să cumpere și vreo douăzeci de exemplare de Marot (subl. aut.) (Șapte cântece pe versuri de Clement Marot –n. ns.) pentru a le distribui acolo. Ați putea să-i faceți o bună reducere, nu-i așa? Va veni mâine la prima oră la mine pentru a lua totul – ați fi deci extrem de drăguț să dați pachetul Drei  Julienne care vă aduce această scrisoare? Cu scuze că nu pot veni chiar eu la birou, dar sunt nevoit să mă duc să scârțâi la meseria mea. Cu afecțiune, George Enescu”. (George Enescu, Scrisori, Ediție critică de Viorel Cosma, Editura Muzicală, București  2015,  Vol. III, p. 97) .

GRAȚIOSUL CURIER

După cum este lesne de observat, scrisoarea nu era trimisă prin poștă ci prin curier, curierul fiind Domnișoara Julienne (se pare menajera sa), ceea ce indica o anumită urgență. Urgența era și mai mare deoarece partiturile, adică ”pachetul”, trebuia dat pe loc grațiosului curier, Domnișoara Julienne. Iar acest ”pachet” pleca spre Rusia repede, a doua zi, întrucât, chiar ”la prima oră” mesagerul, adică Jean Altchewsky, sosea să-l ridice. Era, într-adevăr, nevoie  de multă bunăvoință ca să rezolvi o asemenea cerere – pe loc! George Enescu recurgea la bunăvoința editorului său nu numai pentru îndeplinirea cu urgență a cererii sale dar și pentru ca partiturile solicitate să se bucure de o reducere, ba chiar de gratuitate. El cerea – cu politețea sa inegalabilă – ca partitura pentru orchestră a Simfoniei în mi bemol să fie oferită gratuit iar pentru cele douăzeci de exemplare ale partiturii celor ”Șapte cântece pe versuri de Clement Marot” , dl. Enoch să facă ”o bună reducere”. Deși scrisoarea nu era datată fiind trimisă direct, prin curier, credem că acest  demers al muzicianului român pe lângă editorul său va fi avut loc la începutul lunii mai 1909, imediat după ce programul concertului din 7 mai 1909, când Jean Altchewsky trebuia să cânte împreună cu George Enescu cele ”Șapte cântece pe versuri de Clement Marot” a fost anulat pe neașteptate. Deci, George Enescu trimitea partiturile de orchestră ale unor lucrări ale sale, cele mai noi, precum Simfonia în mi bemol și cele Șapte cântece  pe versuri de Clement Marot, cu câteva luni bune înaintea turneului său din toamnă. Era deci, suficient timp – va fi considerat muzicianul român – ca aceste lucrări componistice de ultimă oră să fie cunoscute de muzicienii ruși, să intre în agenda acestora, iar el, oaspetele, să fie cunoscut și prin această latură a sa: aceea de compozitor.

SILOTI CERE RAPSODIILE

Dar, preocuparea lui George Enescu pentru cunoașterea sa în spațiul muzical rus în calitatea sa de compozitor nu s-a încheiat aici. Un nou demers a făcut George Enescu la începutul lunii august 1909. Aflat la Castelul Peleș din Sinaia într-o mică vacanță, așa cum obișnuia, el se adresa din nou editorului său, Georges Enoch, cu scopul precis ca acesta să trimită în Rusia partiturile de orchestră ale celor două Rapsodii ale sale, Rapsodia I-a și a II-a. El ținea foarte mult ca partiturile acestor lucrări să ajungă la Petersburg și Moscova, întrucât, după cum știa, ele nu fuseseră niciodată cântate în sălile de concert ale Rusiei. Turneul său în Rusia constituia, astfel, o bună ocazie ca aceste lucrări ale sale care erau aproape nelipsite din sălile de concert ale marilor capitale europene, Paris, Berlin, Viena și București, să fie cunoscute și la Moscova și Petersburg. Prezența sa în aceste două mari centre muzicale i-ar fi dat prilejul muzicianului român ca aceste lucrări să fie cântate chiar sub conducerea sa ceea ce ar fi asigurat succesul deplin al primei lor audiții în spațiul muzical rus. Dar, în momentul când trimitea această scrisoare partiturile de orchestră ale celor două lucrări se aflau pe masa unor corectori, fapt care pentru muzicianul român constituia o grijă în plus! Căci experiențele sale cu ”corectorii” erau numeroase și nu întotdeauna fericite. Acum, ei trebuiau, cumva, impulsionați, pentru că partiturile trebuiau trimise urgent la Petersburg. 

CU RADIERA

În această perspectivă, preocupat de acuratețea partiturilor de orchestră, George Enescu se adresa editorului său, solicitându-i astfel, colaborarea. Pe lângă indicațiile foarte aplicate privind corectura partiturilor de orchestră pentru cele două Rapsodii ale sale, George Enescu nu ezita să observe că unele corecturi făcute pe manuscrisul său erau cu totul improprii, oarecum scandaloase pentru exigențele și stilul său de lucru. Corecturile (corecțiunile – cum le numea domnia sa) fuseseră făcute cu…cerneală roșie! ”Ce nenorocit de corector ai – se plângea el editorului său, Georges Enoch – ”m-a tras cu corecții (corecturi – n. ns.) stupide, de cerneală roșie care nu pot fi schimbate!” El reamintea ”metoda sa de lucru” care nu dădea greș și pe care n-a părăsit-o niciodată: guma și creionul!  ”Cel puțin, eu cu creionul meu, dacă greșesc, șterg cu radiera”. Muzicianul român era sigur că acest corector care ”trăgea” corecturile ”cu cerneală roșie” nu era ”Domnul Riss” al cărui scris și inteligență le cunoștea! Acuratețea ”partițiunilor” (adică a partiturilor de orchestră) constituia, desigur, o sursă de stres pentru tânărul muzician aflat în febra pregătirii unui turneu pe un tărâm necunoscut: Rusia. Încă un motiv de stres era urgența cu care aceste corecturi trebuiau făcute întrucât partiturile celor două Rapsodii ale sale trebuiau să ajungă cât mai repede la Petersburg. ”Acum, dragă – se adresa George Enescu editorului său – o întrebare importantă: crezi că putem avea aceste Rapsodii corectate și tipărite în jurul datei de 10 octombrie?” Muzicianul român cerea editorului său ca în jurul acestei date să trimită o copie contra cost dlui Alexander Siloti, la Petersburg, întrucât acesta avea nevoie de ele ”în jurul datei de 15 octombrie”. În plus, partiturile de orchestră cu ultimele corecturi îi erau necesare și domniei sale deoarece înaintea turneului dorea să asculte ”tot materialul pentru orchestră completă” și aceasta pentru că, acolo în Rusia, el avea să prezinte în primă audiție aceste două lucrări ale sale. În consecință, în stilul său caracteristic, politicos dar ferm, îl presa pe editorul său, adresându-i o întrebare: ”Pot să aud tot materialul pentru orchestră completă din cele două Rapsodii?” Și în același stil politicos, formula o soluție imperativă: ” Încercați să obțineți (de la corectori – n. ns) ceea ce aveți deja și răspundeți-mi rapid pe acest subiect. Cu prietenia mea afectuoasă și sinceră, Georges Enesco” (vezi pe larg, George Enescu, Scrisori, Ediție critică de Viorel Cosma, loc. cit. Vol. III, pp. 94-95)

RAPSODIILE – LA PETERSBURG

Pentru George Enescu trimiterea la Petersburg a partiturilor pentru orchestră ale celor două Rapsodii Române era deosebit de importantă. Aceste lucrări nu mai erau oferite gratuit, precum Simfonia în mi bemol, trimisă în primăvară prin intermediul lui Jean Altchewsky, sau cu prețuri mai mici, cu o reducere a costurilor editoriale, cum solicitase el pentru partiturile celor Șapte cântece pe versuri de Clement Marot. Partiturile pentru Rapsodiile Române erau solicitate ”contra cost” de către Alexander Siloti, organizatorul turneului său din Rusia. Și astfel, ele aveau să rămână în patrimoniul orchestrei petersburgheze, ceea ce asigura pentru viitor o bună promovare a lor în spațiul muzical rus. Aceasta era pentru George Enescu compozitorul – o perspectivă încurajatoare. Iată, astfel se creau premisele ca Rapsodiile sale să fie ascultate și în viitor – nu numai cu ocazia turneului său. Din activitatea sa de până  atunci ca dirijor George Enescu învățase regula de aur a unui succes: contribuția orchestrei, capacitatea ei de a înțelege mesajul lucrării și al dirijorului, de a ”respira” odată cu el! Iar această comunicare nu putea fi obținută ”peste noapte”, ”cum ai bate din palme” ci în urma unui studiu atent atât din partea dirijorului cât și a instrumentiștilor din orchestră. Solicitând ”contra cost” partiturile de orchestră pentru cele două Rapsodii enesciene era limpede că Alexander Siloti  dorea ca în patrimoniul orchestrei petersburgheze pe care o conducea să intre și aceste lucrări enesciene. Astfel muzicienii ruși aveau posibilitatea să cunoască aceste lucrări, să le studieze cu atenție și să le cânte. Aceasta era calea pentru ca  cele două Rapsodii enesciene să-și găsească loc și în alte concerte nu numai cu ocazia turneului său în cadrul ”Concertelor Siloti”. Desigur, muzicianul  Alexander Siloti va fi cunoscut succesul obținut pe mapamond de Rapsodiile enesciene. Peste tot unde fuseseră cântate Rapsodiile enesciene fuseseră un punct de atracție pentru marele public. De ce ar fi fost altfel la Petersburg? De ce n-ar fi fost ele programate – mai des – și la Petersburg și Moscova? Aceasta va fi fost logica în virtutea căreia muzicianul rus solicita ”contra cost” partiturile de orchestră ale Rapsodiilor Române. Iar George Enescu înțelesese gândul muzicianului rus și îl sprijinea. În 7 august 1907, cu aproape două luni înaintea plecării sale în Rusia, el solicita editorului său, dl. Georges Enoch, aceste partituri cu precizarea expresă a urgenței cu care trebuiau trimise la Petersburg, distinsului muzician Alexander Siloti.

CERTITUDINEA SUCCESULUI

Pentru pregătirea turneului său din Rusia George Enescu avusese ca prim obiectiv cunoașterea sa ca și compozitor. Presupunând că muzicienii ruși, de obicei interesați de evenimentele din spațiul muzical european, vor fi fost la curent cu  lucrările sale componistice de succes lansate până atunci el  trimisese la Petersburg  partiturile pentru orchestră ale unor lucrări mai noi din creația sa, precum Simfonia în mi bemol și cele ”Șapte cântece pe versuri de Clement Marot”. În virtutea aceluiași obiectiv, al cunoașterii calității sale de compozitor, George Enescu va fi inclus în programul turneului său din Rusia și cele  două compoziții ale sale: Rapsodiile Române. Erau două lucrări care fuseseră bine primite chiar din prima clipă a lansării lor în spațiul public muzical din România și din Europa. Asupra succesului lor de public nu avusese niciodată, nicăieri, indiferent unde ar fi fost cântate, niciun fel de surprize!  Ori de câte ori au fost cântate, indiferent dacă asta se întâmpla la Paris, Roma, Berlin, Viena sau București, succesul era absolut. De ce ar fi fost altfel în Rusia? Prin urmare George Enescu avea, nu speranța, ci certitudinea că și în Rusia Rapsodiile Române aveau să se bucure de succesul obținut pretutindeni. Din nefericire nu a fost așa! Veți vedea! Dar să nu anticipăm.

Pe cât de interesat era George Enescu pentru cunoașterea sa în spațiul muzical rus ca și compozitor, pe atât era de interesat de cunoașterea sa ca interpret, ca virtuoz al viorii. Iar aceasta avea să se vadă foarte bine în programul pe care tânărul muzician român îl propunea managerilor turneului său. Ce propunea George Enescu celor doi manageri și dirijori  ai turneului său, Alexander Siloti la Petersburg și Mihail  Ippolitov Ivanov la Moscova? Citiți episodul următor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s